Azi 21 mai, zi în care îi sărbătorim pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, membrii Cenaclului literar „Buna Vestire” din Miercurea-Ciuc s-au reunit pentru a recita, în deja obișnuita întâlnire lunară, poezii din cele mai recente creații.
Prezentă în activitatea culturală a municipiului de peste 50 de ani, azi a fost rândul poetei Geta Mănilă să-și prezinte cele mai noi creații. Poeziile vor face parte din două volume care vor apărea în curînd: „Lumea mea” și „Răzorul cu maci”.
ÎNGERI FĂRĂ ARIPI
Îngeri fără aripi
Stau printre oameni.
Și urmăresc din umbră.
Plâng cu ei când ziua e sumbră
Sau sărbătoresc
Lumina clipelor treze.
Li se pare ciudat
Că nu își unesc aripile
Că toți vor să zboare separat.
Că nu fac pași destui pe pământ
Că ies din cuvânt
Și se închid în tăcere.
Înalță zmeie nesăbuite
Cu uneltiri de vânt
Îndelung tăinuite.
Aduc martori părtinitori
La orice greșeală.
Prin ninsori
Rătăcitoare
Prin îmbulzeală,
Uită deseori de copii.
Le șterg zâmbetul de floare.
Le uită dorul de copilării.
Îngerii fără aripi
Le simt fiorul
Pentru ei
Se fac iertători de păcate.
Și stau printre oameni
Merg alături de ei mai departe.
Caracterizându-și propria creație, poeta consideră că poezia ei are o notă tristă, exprimând nu doar trăiri personale, ci își „asumă și din tristețile altora”. Uneori versurile așternute pe hârtie sunt jucăușe, făcând referire la personaje din basme. Dorind să facă referire la temerile sale, Geta Mănilă a mărturisit că „uneori o fură povestea” și are impresia că „nu întotdeauna o îmbracă în poezie”. În această idee, profesoara Ramona Moldovan, poetă și membră a Cenaclului, a sugerat că Geta Mănilă ar putea să încerce să scrie o „proză ritmată”.
Pastelul din poezia Getei Mănilă
Așa cum remarca poetul Ionel Simota, președintele Cenaclului și membru al Uniunii Scriitorilor din România, poezia Getei Mănilă „îți dă foarte multă lumină, nu este o poezie gri, este o poezie care te invită la culori, este o poezie pastelată” … „aparent ai putea avea senzația că poezia ei este copilărească, deși este foarte profundă”.
În frumosul și constructivul dialog de critică literară, Ionel Simota a subliniat că poezia Getei „este scrisă cu inima și cu sufletul”, având capacitatea de a atrage un segment foarte larg de iubitori de poezie, de la copii până la oameni maturi, pentru că „se joacă cu personajele pe care le aduce în poeziile sale”.
Cuvinte laudative la adresa frumosului moment literar și poeziei de calitate scrisă de Geta Mănilă au exprimat și ceilalți membri prezenți: Dana Buzoianu, Cezar Stog, Gheorghe Filip și Mircea Matei.
În luna iunie va fi rândul profesoarei Ramona Moldovan să ne încânte cu poeziile sale.
Până atunci, sub egida Cenaclului literar „Buna Vestire”, Anca și Mihai Zaiț din municipiul Toplița, de asemenea membri ai Cenaclului, organizează un concurs de poezie și proză pentru elevi, intitulat „Maratonul poeziei”.
Evenimentul va cuprinde și o lansare de carte a poetei Ana – Maria Păunescu și va avea loc în sala cinematografului din Toplița, în data de 28 mai, ora 15,oo.