Polițiștii continuă activitățile de prevenire în cadrul proiectului ,,DECIZII RESPONSABILE-OPORTUNITĂȚI GARANTATE”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției noastre de către Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita.
În data de 12 martie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat șase sesiuni de prevenire a consumului de droguri.
La aceste activități au participat activ aproximativ 150 de elevi de la Liceul Teologic Unitarian „Berde Mózes”, din Cristuru-Secuiesc.
Elevilor le-au fost prezentate riscurile asociate consumului de droguri, evidențiind atât impactul medical, cât și social al acestei probleme. Aceștia au primit informații esențiale despre consecințele negative ale consumului de droguri și au înțeles că aceste substanțe nu reprezintă soluții la provocările adolescenței. Totodată, ei au fost încurajați să caute alternative sănătoase și constructive pentru a face față problemelor de comunicare cu familie sau prietenii.
Scopul principal al acestor acțiuni este de a promova valori morale sănătoase și de a le oferi tinerilor informații și instrumente necesare pentru a face alegeri responsabile în viață.
Polițiștii continuă angajamentul în educația și protejarea tinerilor împotriva consumului de substanțe interzise, în scopul asigurării unei comunități sănătoase și sigure pentru toți cetățenii.