Deputații au dezbătut și adoptat, în calitate de cameră decizională, legea care le dă dreptul pădurarilor să poarte arme letale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Proiectul a fost devansat pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaților, astfel încât să poată fi dezbătut și votat în regim de urgență, la solicitarea liderului de grup al deputaților ALDE, Toma Petcu.
Proiectul de modificare și completare a OUG 59/2000, privind Statutul personalului silvic, a fost adoptat cu votul a 232 de deputați. Cea mai importantă modificare adoptată în cadrul proiectului prevede că, „în exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuții de pază a fondului forestier național, a fondului cinegetic național, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, şi poate face uz de armă, în condițiile reglementărilor privind regimul armelor şi munițiilor”. De asemenea, s-a reușit să se reducă vârsta de pensionare a personalului silvic, dar și stabilirea unui salariu decent pentru personalul silvic, astfel încât să nu mai plece personalul silvic cu atribuții de pază în teren în alte domenii de activitate.
Președintele ALDE Harghita, Claudiu Sere, ne-a declarat următoarele: „necesitatea acestor modificări vine în contextul creșterii numărului de agresiuni ale hoților de lemn asupra pădurarilor, care au dus inclusiv la uciderea în ultimii ani a 6 pădurari, arătând că în acest an s-au înregistrat nu mai puțin de 16 silvicultori agresați. În septembrie, un pădurar de la Iași a fost ucis de hoții de lemne. În octombrie, un paznic de vânătoare din Borca, județul Neamț, a fost bătut, reușind să scape doar prin fugă. De asemenea, tot în octombrie, a fost cazul pădurarului Liviu Pop, din Maramureș, ucis cu bestialitate de hoții de lemne. Să nu uităm că din anul 2014 şi până azi numărul personalului silvic agresat se ridică la 186! Așadar, consider că toate aceste modificări sunt necesare, în primul rând pentru a proteja lucrătorii silvici și, de ce nu, pentru a proteja pădurea, prin ținerea cât mai departe a hoților de lemne”, a conchis Claudiu Sere.
Așa cum arătam la începutul articolului, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă în calitate de for decizional, astfel că aceasta va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis, pentru promulgare.