În data de 24 ianuarie, începând cu orele 17.30, va avea loc în sala de conferințe a hotelului Fenyő din Miercurea Ciuc un eveniment de marcă, cu un invitat special.
Președintele filialei Harghita a Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria”, col. (r) Dăbău Claudiu, organizatoarea evenimentului, ne-a oferit mai multe amănunte:
„În 24 ianuarie, va avea loc, o întâlnire cu toți cei interesați de istoria recentă a țării noastre, care îl va avea ca invitat pe Virgil Măgureanu, Director al Serviciului Român de Informații în perioada 1990-1997. În acest cadru, se va lansa cartea “Ce s-a întâmplat de fapt”, o lucrare în care Virgil Măgureanu oferă o serie de răspunsuri și explicații cu privire la evenimentele din decembrie 1989, dar și ulterioare acestora.
Astfel, în prezența uneia dintre persoanele relevante ale acelei epoci, avem ocazia să discutăm și să dezbatem momentele care ne-au rescris istoria recentă și care ne pot explica de ce ne aflăm unde ne aflăm în prezent, ca țară și națiune. Va fi o discuție despre subiecte mai puțin abordate, intervenția străină în evenimentele din 1989, dar și cele din zorii democrației noastre.
Trebuie să avem curajul să înțelegem și să ne asumăm trecutul, ca o garanție a unui viitor mai bun, chiar dacă de multe ori interpretarea unor evenimente definitorii nu este convergentă cu convingerile noastre. Altfel, vom rămâne captivi în modele impuse de alții, care corespund intereselor lor și care, de multe ori, nu au nimic de-a face cu România. Pătrunzând în țesătura acelor timpuri, vom avea la îndemână mai multă cunoaștere care ne va ajuta să interpretăm mai bine și mai aproape de adevăr aspecte și situații tulburi cu care s-a confruntat țara noastră și care ne pot explica de ce suntem, ca țară și națiune, în starea actuală.
Îi invităm și așteptăm pe toți cei care doresc să asculte sau să dialogheze pe temele amintite și nu numai, în 24 ianuarie, începând cu orele 17.30, la salonul de conferințe al hotelului Fenyő, intrarea fiind liberă.”